Nas borcănat

Ce face un vârf să pară borcănat

Două cartilaje pereche stau în treimea de jos a nasului, câte unul de fiecare parte. Sunt cartilajele laterale inferioare, și sunt rama pe care se construiește vârful. Un medic ar trebui să vi le poată arăta pe propriile dumneavoastră fotografii.

• Mărimea. Crure laterale late întind vârful pe o suprafață mai largă, așa că se citește ca o masă, nu ca un punct.
• Unghiul. Cum stau cele două cartilaje și unde se întâlnesc hotărăște dacă vârful are puncte de lumină definite sau o singură curbă continuă.
• Elasticitatea. Cât de puternic este cartilajul hotărăște cât de bine ține un vârf remodelat forma care i se dă.

Peste rama aceea stă învelișul de piele. Acolo unde este gros, rotunjește orice se află dedesubt, așa că aceeași formă de cartilaj se citește altfel pe două fețe diferite.

De ce pielea este limita aici

Grosimea țesutului moale este cel mai util predictor al a ceea ce poate obține chirurgia vârfului, și variază de-a lungul nasului. Un studiu pe 190 de pacienți, măsurat la tomografie maxilofacială, dă aceste medii:

• Vârf, 3,1 mm
• Supravârf, 4,8 mm
• Rhinion, 2,1 mm
• Columelă, 2,6 mm

În seria aceea grosimea a crescut cu vârsta, iar învelișul a fost mai gros la bărbați în fiecare punct măsurat.

Pielea groasă ascunde definiția fină, așa că rafinarea trebuie construită cu structură, nu tăiată din cartilaj. Scoaterea de cartilaj sub un înveliș gros dă de obicei un vârf moale, prost definit, care își pierde proiecția pe măsură ce se vindecă.

Învelișul de piele în sine este pe lista lucrurilor pe care chirurgia vârfului nu le schimbă.

Ce face operația unui vârf borcănat

Acolo unde nemulțumirea stă doar în treimea de jos, operația este corecția vârfului. Acolo unde nu, lucrul pe vârf este o etapă dintr-o operație mai amplă.

Chirurgia modernă a vârfului scoate mult mai puțin cartilaj decât scotea odinioară. O rezecție cefalică prudentă scade volumul păstrând frecvent cel puțin 6 până la 8 mm de lățime a crurei laterale, ceea ce protejează valva nazală.

Firele transdomale și interdomale îngustează vârful fără să scoată țesut. Un stâlp columelar sau o grefă de extensie septală caudală ține proiecția și rotația.

Materialele de referință chirurgicală descriu abordul deschis ca permițând manevrarea cartilajelor vârfului în poziția lor anatomică, fără tensiune. Adaugă o cicatrice scurtă pe columelă.

Filerul adaugă volum. Sintezele sistematice publicate arată că nu poate micșora un vârf borcănat, iar dovezile acelea sunt așezate pe pagina despre rinocorecția cu acid hialuronic.

De ce aceasta este partea nasului care se așază cel mai lent

Vârful se rafinează ultimul, frecvent în jur de douăsprezece luni. Un vârf rotund sub o piele groasă este locul unde calendarul acela se întinde cel mai mult.

Studiile fotografice tridimensionale arată umflătura maximă la 7 până la 14 zile și apropiindu-se de retragerea completă după 250 de zile. Dovezile din spatele acelui calendar stau pe pagina despre rezultate.

Într-un studiu ecografic pe 35 de pacienți cu rinoplastie, măsurați la trei și la zece luni, umflătura de la rhinion a fost mai mare devreme în pielea subțire, dar a ținut mai mult în pielea groasă.

O plenitudine prelungită la supravârf este o problemă recunoscută după chirurgia vârfului și este mai frecventă cu pielea mai groasă. O fotografie făcută înainte să zburați acasă arată o etapă timpurie, nu un rezultat.

Ce poate merge prost când se îngustează un vârf

Îngustarea unui vârf înseamnă modificarea structurilor care îl țin, așa că problemele recunoscute decurg de aici:

• Un vârf strangulat sau prea îngustat, de obicei acolo unde s-a scos prea mult cartilaj sau nu s-a reconstruit sprijinul.
• Retracția aripii nasului, motiv pentru care lățimea crurei laterale se păstrează, nu se taie până la forma dorită.
• Respirație înrăutățită, de vreme ce rezecția excesivă a crurelor laterale poate slăbi valva nazală externă.
• Asimetrie, deformarea cea mai frecventă identificată într-o serie publicată de 104 pacienți consecutivi cu rinoplastie secundară.
• Amorțeală și rigiditate în jurul vârfului, frecvent până la trei luni.

Pe ansamblul rinoplastiei, ratele de reintervenție sunt raportate până la 15 la sută, iar cele de complicații în jur de 3 la sută. Vârful este suprareprezentat în acele reintervenții.